De cât timp și de câți bani au avut nevoie locuitorii unei comune din Argeș pentru a-și construi SINGURI un dispensar

De cât timp și de câți bani au avut nevoie locuitorii unei comune din Argeș pentru a-și construi SINGURI un dispensar
Publicat: 03/08/2015, 20:22

După aproape două luni de lucru, locuitorii din comuna Băbana și-au ridicat, muncind cot la cot, un dispensar în care bolnavii vor fi consultați în condiții decente. Oamenii din comună s-au transformat în constructori și fiecare a făcut ce s-a priceput mai bine. Pentru că nu se descurcă teribil cu mistria, primarul a fost bucătar pe șantier, scrie stirileprotv.ro.

Lucrările la dispensar au început în luna martie, iar în autorizația de construcție termenul de finalizare era de 24 de luni, iar devizul prevedea un cost de peste 280.000 de lei. Cu toate acestea, clădirea a fost gata în numai 59 de zile și cu doar o treime din bani.

Primarul a recunoscut de la început că are două mâini stângi atunci când vine vorba de zidărie, însă s-a dovedit a fi un bucătar dibaci, așa că le-a gătit și i-a hrănit zilnic pe localnicii transformați în constructori.

În comună Băbana, voluntariatul este deja o tradiție. Așa au fost ridicate de-a lungul anilor: primăria, postul de poliție și magazinele. Primarul spune că varianta voluntariatului a fost cea mai rapidă din câte a găsit. De 9 ani încearcă să finalizeze, zadarnic, canalizarea în comună printr-un program guvernamental. „Vă dau exemplu. Un coleg lucrează de 3 ani la un dispensar asemănător, cu fonduri europene. Nu l-a terminat nici în ziua de azi și nu-l va termina”, a explicat primarul Bebe Ivan.

În dispensar vor lucra doi medici care până acum își consultau pacienții în două cămăruțe din primărie. Nouă clădire are două cabinete medicale, săli de tratament, sală de așteptare și o parcare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
7 medicamente vor fi retrase de pe piața din România, începând de săptămâna viitoare
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Raisa Maria a fost găsită moartă, la 100 de metri de casă. Fetiţa de nici...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Ce pensie va avea un român după 40 de ani de muncă. Daniel Baciu a...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Propaganda rusă, greu de combătut. Republica Moldova intră într-o etapă critică pentru a face faţă...
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Alertă la granița cu Rusia. Moscova: Se pregătesc pentru lansarea unor lovituri nucleare pe teritoriul...
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Alertă meteo! Cod Galben de ploi torențiale, furtuni și vijelii cu grindină. Ce zone sunt...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Un studiu unic la nivel mondial arată că poluarea aerului crește riscul de demență
×